Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a organizat o dezbatere publică cu reprezentanți ai societății civile, ca parte a procesului de selecție pentru funcția de director general interimar al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Potrivit procedurii inițiate de Consiliul de Administrație al societății pe 11 august, candidații au putut depune dosarele până pe 18 august. Dintre cei 25 de înscriși, un număr de 17 persoane au fost avansate în procesul de selecție și au susținut interviuri pe parcursul a două zile.
Criteriile de eligibilitate pentru post au inclus competențe în management strategic și operațional, guvernanță corporativă, administrarea resurselor forestiere, gestionarea resurselor umane și financiare, precum și abilități de comunicare instituțională. Candidații au trebuit să dovedească îndeplinirea condițiilor legale, absența conflictelor de interese și să prezinte documente care să ateste studiile, experiența și reputația profesională.
Noul director interimar va fi numit pentru un mandat de maximum cinci luni.