Ținutul Buzăului, reținut în rețeaua geoparcurilor UNESCO pentru încă patru ani

Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului” și-a păstrat statutul de sit recunoscut la nivel mondial, după ce Consiliul Global al Geoparcurilor a aprobat revalidarea sa pentru următorii patru ani. Decizia a fost anunțată în urma unei ședințe organizate în Chile, unde reprezentanții geoparcului au prezentat raportul de activitate.

Evaluatorii UNESCO au acordat „cartonașul verde” structurii din județul Buzău, apreciind managementul eficient și modul în care au fost valorificate resursele naturale și culturale ale zonei. De asemenea, s-a remarcat implicarea comunităților locale, a autorităților și a partenerilor, care au contribuit colectiv la succesul proiectului.

Această revalidare confirmă importanța internațională a atracțiilor geologice, ecologice și istorice din Ținutul Buzăului. Printre acestea se numără Vulcanii Noroioși de la Pâclele, Valea Slănicului, Trovanții de la Ulmet sau așezările rupestre din zonă.

Următoarea evaluare a statutului de geoparc UNESCO este programată pentru anul 2029.