Tensiuni diplomatice între Franța și Statele Unite pe tema antisemitismului

Ambasadorul Statelor Unite în Franța a criticat public modul în care autoritățile franceze gestionează combaterea antisemitismului, într-o scrisoare adresată președintelui Emmanuel Macron. Documentul, obținut de presă, exprimă îngrijorarea diplomatului american cu privire la creșterea actelor îndreptate împotriva comunității evreiești din țară.

În replică, Ministerul francez de Externe a etichetat acuzațiile ca fiind „inacceptabile” și contrar spiritului alianței dintre cele două state. Un purtător de cuvânt al diplomației franceze a subliniat că Parisul respinge ferm afirmațiile și a evidențiat mobilizarea totală a autorităților în combaterea fenomenului.

Scrisoarea ambasadorului american vine la scurt timp după un schimb verbal tensionat dintre liderul israelian și președintele francez, pe marginea recunoașterii statului Palestina. În text, diplomatul susține că astfel de demersuri „încurajează extremiștii” și pun în pericol siguranța evreilor francezi.

Potrivit scrisorii, incidentele antisemite au devenit zilnice, vizând atât persoane fizice, cât și lăcașuri de cult, instituții de învățământ și afaceri. De asemenea, ambasadorul și-a expresat consternarea față de un studiu care arată niveluri alarmante de necunoaștere a Holocaustului în rândul tinerilor.

Ca urmare a declarațiilor, Ministerul de Externe francez a decis convocarea oficială a reprezentantului american pentru a discuta situația. Fundalul acestor tensiuni este marcat de creșterea semnificativă a actelor antisemite după izbucnirea conflictului din Gaza, Franța gazduind una dintre cele mai numeroase comunități evreiești din Europa.