Departamentul de Stat american a decis retragerea a peste 6.000 de vize acordate studenților internaționali, ca urmare a nerespectării legilor din Statele Unite sau a depășirii perioadei de ședere. Potrivit informațiilor oficiale, aproximativ 4.000 dintre cazuri au fost determinate de fapte penale, printre care se numără agresiunile, conducerea sub influența alcoolului, furturile și chiar susținerea unor activități considerate teroriste.
Autoritățile americane au precizat că, în cadrul verificărilor, au fost identificate și între 200 și 300 de situații care intră sub incidența legislației privind combaterea terorismului. Acestea se referă la acte care pun în pericol viața umană sau încalcă normele juridice ale SUA.
Măsurile se înscriu într-un context mai larg de streagă a procedurilor de imigrare, inclusiv pentru cei care urmează studii superioare. Recent, s-a impus verificarea conturilor de rețele sociale ale candidaților la vize, pentru a identifica potențiale comportamente ostile față de țară sau valori fundamentale.
Decizia a stârnit reacții în rândul comunității academice, unii studenți exprimându-și regretul pentru alegerea de a studia în Statele Unite.