România sărbătorește Ziua Marinei cu evenimente în șase orașe

În perioada 11-15 august, Forțele Navale Române organizează o serie de activități dedicate Zilei Marinei în șase orașe din țară: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București.

La Constanța, între 11-13 august, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, va fi prezentată o expoziție marinărească, cu participarea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Școlii Militare de Maiștri Militari „Amiral Ion Murgescu”, Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Centrului 39 Scafandri, Direcției Hidrografice Maritime și Muzeului Național al Marinei Române. Debutul va fi marcat de un spectacol susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale.

Tot aici, marți, 12 august, în portul turistic Tomis, Centrul 39 Scafandri va desfășura un atelier de scufundări recreaționale pentru cei 50 de câștigători ai unui concurs organizat pe rețelele de socializare.

Miercuri, 13 august, va avea loc repetiția generală a exercițiului naval FNR 25.10, cu implicarea navelor, ambarcațiunilor și elicopterelor Forțelor Navale Române, precum și a unor parteneri străini și structuri din sistemul de apărare.

Joi, 14 august, va fi organizată o ceremonie militară și religioasă la Monumentul „Crucea Marinarilor”, iar la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” va fi lansat albumul „Marea în culorile lui Alexandru Ghinea”, însoțit de o expoziție de pictură marină.

Vineri, 15 august, se va desfășura exercițiul naval FNR 25.10, iar seara, marinarii militari se vor retrage cu torțe pe faleza din Constanța și în Piața Ovidiu, acompaniați de Muzica Militară a Forțelor Navale.

La Mangalia, în perioada 12-14 august, vor avea loc concerte susținute de Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Miercuri, 13 august, se va desfășura repetiția exercițiului naval, iar joi, 14 august, va fi organizată o ceremonie la Monumentul „Marinarului și constructorului naval”. Vineri, 15 august, va avea loc exercițiul naval FNR 25.10, urmat de retragerea cu torțe a marinariilor.

La Brăila, publicul este invitat vineri, 15 august, pe faleza Dunării, în zona Morii Violatos, pentru a asista la ceremonia militară și la secvențele fluviale ale exercițiului naval. Seara, va avea loc retragerea cu torțe pe Calea Călărașilor.

La Tulcea, joi, 14 august, se va desfășura o ceremonie militară și religioasă la Cimitirul Eroilor, iar vineri, 15 august, pe faleza Dunării, vor fi prezentate secvențe fluviale și jocuri marinărești.

La Galați, vineri, 15 august, de la ora 17:00, în zona Elice, pe faleza Dunării, va avea loc o ceremonie militară și religioasă, urmată de exercițiul naval FNR 25.10 și parada navelor militare.

La București, marți, 12 august, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert în strada Lipscani, iar vineri, 15 august, va fi organizată o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul Herăstrău.