Numai 47 de state și-au anunțat participarea la COP30 din cauza costurilor exorbitante

Doar 47 dintre cele 196 de țări invitate și-au confirmat prezența la summitul climatic COP30, programat să se desfășoare în noiembrie, în orașul brazilian Belem. Autoritățile din Brazilia recunosc că prețurile foarte mari pentru cazare și logistica deficitară descurajează participarea multor state, în special a celor în curs de dezvoltare.

Problema principală o reprezintă capacitatea limitată de cazare. Belem, așezat la marginea Amazonului, dispune de aproximativ 25.000 de locuri de cazare, în timp ce evenimentul așteaptă peste 50.000 de participanți. Acest dezechilibru a condus la creșteri substanțiale ale tarifelor hoteliere, pe care oficialii le atribuie unor practici speculative.

Guvernul brazilian a inițiat un plan de măsuri pentru a atenua deficitul, printre care extinderea unităților hoteliere existente, colaborări cu platforme de închirieri pe termen scurt și utilizarea unor nave de croazieră ancorate în port. De asemenea, se confruntă și cu problema capacității reduse a aeroportului local.

În ciida acestor provocări, Brazilia susține că Belem rămâne un loc simbolic pentru desfășurarea summitului, datorită poziției sale în inima Amazonului, una dintre regiunile cele mai afectate de schimbările climatice.

Printre țările care și-au anunțat deja absența se numără Austria, al cărei președinte a motivat decizia prin costurile exagerate și necesitatea de a reduce deficitul bugetar.