Economia europeană a înregistrat o reziliență remarcabilă în ultimii ani, iar un factor esențial în această ecuație a fost aportul forței de muncă străine. Potrivit unor analize recente, lucrătorii din afara Uniunii Europene au generat aproximativ jumătate din noile locuri de muncă create din 2022, contrabalansând astfel efectele unor șocuri economice majore, de la criza energetică până la presiunile inflaționiste fără precedent.
Fără această contribuție, piețele muncii din statele membre ar fi fost mult mai tensionate, iar creșterea economică ar fi cunoscut un evoluțiu semnificativ mai modest. Studiile arată că, de exemplu, în cazul Germaniei, produsul intern brut ar fi cu aproximativ 6% mai mic în absența aportului migranților. Similar, redresarea economică a unor țări precum Spania a fost sustinută semnificativ de forța de muncă străină.
În ciuda acestor beneficii economice incontestabile, fenomenul migrației rămâne un subiect polarizant. Pe de o parte, compensează scăderea natalității și preferințele tot mai marcate pentru programe de muncă reduse. Pe de altă parte, alimentează tensiuni politice și sociale, cu guverne din mai multe state membre încercând să introducă măsuri restrictive sub presiunea opiniei publice.
Așa-numita „reacție populistă” riscă să limiteze viitoarele beneficii economice pe care migrația le poate aduce. În contextul îmbătrânirii demografice accelerate, restricționarea fluxurilor de migrație ar putea agrava deficitul de forță de muncă și reduce potențialul de creștere pe termen lung.
Astfel, deși aportul lucrătorilor străini a fost vital pentru capacitatea Europei de a absorbi șocuri economice fără precedent, viitorul acestui pilon de stabilitate rămâne nesigur, prins între necesitățile economice și realitățile politice.
