Consiliul Județean Maramureș a decis reducerea serviciilor de pază la instituțiile publice din subordinea sa, acestea urmând să funcționeze doar în intervalul orar de lucru. Decizia a fost anunțată de președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, care a motivat măsura prin necesitatea de a optimiza cheltuielile bugetare.
Conform noilor reglementări, paznicii nu vor mai asigura supraveghere non-stop la sediile instituțiilor, ci doar în timpul programului de deschidere pentru public. Printre obiectivele afectate se numără Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, aeroportul, muzeele și alte entități culturale, precum și intrarea în clădirea Consiliului Județean.
„Este inadmisibil să plătim servicii de pază continuă atunci când instituțiile funcționează doar opt ore pe zi. Această practică, împământenită de-a lungul timpului, reprezintă o risipă a banului public. Pază trebuie să existe doar atunci când cetățenii accesează servicii”, a declarat Zetea.
El a mai precizat că decizia face parte dintr-un plan mai amplu de eficientizare a bugetului, iar eliminarea pazei de formă va aduce economii substanțiale. „Nu avem nevoie de pază non-stop. Nu ni se fură instituțiile noaptea. Este momentul să fim responsabili și să stopăm cheltuielile inutile”, a concluzionat președintele consiliului județean.