Muncitorii din bazinul carbonifer al Văii Jiului au ieșit vineri în protest, nemulțumiți de întârzierea cu două zile a salariilor. Conflitul s-a extins la mai multe mine, iar nemulțumirile s-au manifestat atât la suprafață, cât și în subteran.
Potrivit surselor sindicale, minerii de la Vulcan și-au suspendat activitatea în galerii, iar cei de la Lupeni și Livezeni au organizat adunări de protest. Reprezentanții sindicalilor susțin că au primit asigurări că Ministerul Energiei a aprobat deblocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale.
Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență prin care se alocă sume suplimentare pentru salarii și pentru lucrările de închidere și ecologizare a unor mine necompetitive. Documentul menționează și necesitatea respectării angajamentelor față de Comisia Europeană în cadrul Planului de închidere 2023-2032.
Complexul Energetic Valea Jiului, care include minele Lonea, Lupeni, Livezeni, Vulcan și Termocentrala Paroșeni, are în prezent aproximativ 2.400 de angajați. Conform unor declarații, directorul general al complexului ar fi garantat că problemele privind salariile vor fi rezolvate în cursul zilei de vineri.