Dacă propunerile privind reintroducerea taxelor consulare ar fi fost aplicate în acest an, încasările ar fi depășit 38 de milioane de euro, conform estimărilor oficiale. Suma ar fi fost obținută în principal din taxele aferente vizei de ședere lungă și serviciilor notariale.
Proiectul, care va fi publicat în transparență decizională, prevede gratuitatea serviciilor esențiale, precum eliberarea certificatelor de stare civilă sau oficierea căsătoriilor. În schimb, vor fi reintroduse taxe pentru documentele de călătorie, vizele de ședere lungă și unele servicii notariale, cu alocarea veniturilor către bugetul Ministerului Afacerilor Externe și bugetul de stat.
Potrivit datelor oferite, în 2024 au fost prestate peste 920.000 de servicii consulare, cele mai solicitate fiind documentele de călătorie, actele notariale și vizele. Noile taxe ar urma să susțină proiecte de digitalizare și eficientizare a activității consulare.
Dacă propunerea va fi adoptată, modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025.