Un cetățean român și-a pierdut viața în urma incendiilor care au cuprins o zonă din apropierea Madridului. Bărbatul, de 55 de ani, a fost prins de flăcări în timp ce se afla într-un centru ecvestru din Soto de Viñuelas. După ce a suferit arsuri extinse pe aproape întreg corpul, a fost transportat cu elicopterul la Spitalul La Paz, dar nu a mai putut fi salvat.
Incendiul, care a mistuit aproximativ 1.000 de hectare, a fost parțial stăpânit de pompieri, care au profitat de condițiile meteo mai prielnice din ultimele ore. Autostrada M-607, închisă temporar din cauza pericolului, a fost redeschisă circulației.
Valul de căldură care a lovit Spania a dus la temperaturi care au ajuns până la 44 de grade Celsius în unele regiuni, creând condiții propice pentru propagarea rapidă a incendiilor. Specialiștii avertizează că schimbările climatice cresc riscul de astfel de dezastre, mai ales în zonele mediteraneene, unde vegetația uscată și vânturile puternice pot transforma un foc izolat într-un incendiu de proporții.
În total, șase comunități autonome din Spania au fost afectate de incendii, iar peste mii de persoane au fost nevoite să fie evacuate.