În cel mai recent film al său, regizorul român Radu Jude explorează cu un umor sumbru și excesiv impactul tehnologiei asupra creației artistice. Producția, intitulată „Dracula”, prezintă povestea unui scenarist care recurge la inteligența artificială pentru a genera idei pentru un film de vampiri. Rezultatul este un amalgam de propuneri grotesce, unele dintre ele ridicol de vulgare, altele surprinzător de inventive, dar toate marcate de o lipsă profundă de autenticitate.
Protagonistul, interpretat de Adonis Tanța, se confruntă cu o mașinărie care pare să nu aibă limite în a produce narațiuni standardizate, pline de clișee și exagerări. Fiecare solicitare a sa este întâmpinată cu răspunsuri care oscilează între comic și tragic, ilustrând pericolul unei arte lipsite de emoție umană.
Povestea generată de algoritm are loc în Sighișoara, transformată într-un parac de distracții tematic, unde un vampir epuizat, jucat de Gabriel Spahiu, încearcă să scape din propria existență mecanică. Alături de acesta, o tânără interpretată de Oana Maria Zaharia devine partenera sa de evadare, într-o luptă împotriva forțelor care îi vănează.
Filmul abordează, de asemenea, teme precum exploatarea muncii și alienarea generată de tehnologie, punând în contrast lumea fabuloasă a vampirilor cu realități sociale dure. Prin intermediul unor scene deliberat exagerate, Jude critică nu doar dependența de inteligența artificială, ci și superficialitatea unei societăți obsedate de consum și spectacol.
Cu o durată de aproape trei ore, „Dracula” provoacă și obosește, dar rămâne o lucrare memorabilă, plină de momente care obligă la reflecție. Este, fără îndoială, o operă curajoasă, care își asumă riscul de a fi excesivă tocmai pentru a-și transmise mesajul cu mai multă putere.
