Cod portocaliu și galben de vreme severă în mai multe județe

Meteorologii au emis avertizări pentru vreme severă, valabile în cursul zilei de vineri, în numeroase regiuni ale țării. Codul portocaliu a fost activat pentru averse torențiale, vânturi puternice și descărcări electrice în două zone distincte.

În intervalul orar 14:00 – 21:00, vor fi afectate județele Caraș-Severin, Hunedoara, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Covasna, precum și zonele montane. Se preconizează cădere de grindină, rafale de vânt de până la 70 km/h și cantități de apă ce pot depăși local 60 de litri pe metru pătrat.

O altă alertă de cod portocaliu, pentru vijelii, va fi în vigoare între orele 13:00 și 19:00 în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu, unde vântul va atinge 80-90 km/h.

În paralel, un cod galben de instabilitate atmosferică va fi valabil între 12:00 și 21:00 în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, Muntenia și Dobrogea. Vor predomina averse intense, vânturi cu viteze de 50-70 km/h (iar la sud, temporar, peste 80 km/h), descărcări electrice și, local, grindină. Cantitățile de apă se vor situa, în general, între 20 și 30 l/mp.