O contabilă care a gestionat fondurile a șase unități de învățământ din județul Timiș a primit o pedeapsă de 2 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare, după ce a recunoscut că a falsificat documente și a virat sume importante de bani în conturile personale.
Femeia, care avea atribuții financiare în cadrul școlilor din localitățile Balinț, Belinț, Coșteiu, Găvojdia, Ghizela și Secaș, a efectuat peste 600 de tranzacții ilegale între martie 2019 și februarie 2024. Potrivit acuzațiilor, ea a transferat în mod fraudulos peste 413.000 de lei în conturile proprii, a retras numerar fără acoperire legală în valoare de aproape 1,5 milioane de lei și a efectuat plăți nejustificate către directori, cadre didactice și alte persoane, în total peste 238.000 de lei.
De asemenea, a întocmit și a utilizat 130 de documente contabile false pentru a justifica retrageri de sume destinate salariilor, burselor sau dobânzilor, pe care le-a însușit ulterior.
Ca urmare a recunoașterii faptelor, instanța a dispus pedeapsa cu suspendare sub supraveghere timp de patru ani. Contabila va trebui, de asemenea, să urmeze un program de reintegrare socială, să presteze muncă în folosul comunității timp de 120 de zile și i s-a interzis accesul la funcții publice pentru o perioadă de cinci ani.
Pentru recuperarea prejudiciului, au fost menținute măsurile de sechestru și poprire aplicabile asupra bunurilor și conturilor sale.