Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că liderul rus Vladimir Putin nu are intenția de a promova pacea în Ucraina, ci își dorește capitularea acesteia. În schimb, Macron a evidențiat că președintele american Donald Trump ar fi dispus să susțină un proces de pacificare.
Șeful statului francez a făcut aceste afirmații în urma unei reuniuni a „Coaliției Voluntarilor”, sublinind că Rusia, condusă de Putin, urmărește obiective expansioniste și nu respectă angajamentele internaționale. „Dacă astăzi adoptăm o poziție slabă față de Rusia, pregătim terenul pentru viitoare conflicte”, a avertizat Macron.
El a cerut ca orice discuții privind problemele teritoriale să includă în mod obligatoriu reprezentanții Ucrainei, iar orice acord care ar presupune demilitarizarea parțială sau totală a țării ar fi, conform lui Macron, unul inacceptabil și nesincer.
Macron a pledat pentru o Europă puternică și unită, capabilă să-și asume responsabilitățile în fața unui context de securitate regională extrem de grav.