În perioada 21–24 august, Galați va găzdui cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Doina Covurluiului”, un eveniment organizat de Consiliul Județean Galați, prin intermediul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.
Pe scena amplasată în incinta Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Grădina Botanică, vor avea loc spectacole zilnice, începând de la ora 19:00. Vor evolua ansambluri folclorice din 11 țări: România, Turcia, Franța, Italia, Grecia, Cehia, Mexic, Indonezia, Macedonia de Nord, Maroc și Congo.
De-asemenea, fiecare seară va fi animată de recitaluri susținute de artiști de top ai scenei muzicale românești, printre care Andra, Damian Drăghici & Brothers, Irina Rimes și Zdob și Zdub.
Evenimentul reprezintă o oportunitate de a explora și celebra diversitatea culturală, prin dans, cântec și spirit autentic. Intrarea este liberă.
În cadrul festivalului, va fi organizat și Târgul Meșterilor Populari, unde aproximativ 50 de artizani din județul Galați și din alte zone ale țăriși își vor prezenta creațiile și meșteșugurile.
Galațiul se transformă, astfel, într-un adevărat punct de întâlnire al tradițiilor, o celebrare a unității prin cultură și artă.