Cluj-Napoca, 2025 – O campanie de strângere de fonduri a fost demarată de Fundația Doina Cornea pentru achiziția unui scanner terestru profesional, esențial în identificarea unor morminte neamenționate ale victimelor regimului comunist.
Dispozitivul va fi utilizat în continuarea săpăturilor arheologice de pe Insula Mare a Brăilei, dar și în alte zone istorice unde s-au desfășurat execuții și îngropări clandestine.
În ultimii doi ani, fundația a exumat anual rămășițele a 7–8 deținuți politici, predate ulterior Bisericii Ortodoxe Române. Acestea vor fi depuse într-un osuar memorial ce urmează a fi construit pe insulă.
Însă multe dintre victime au fost îngropate în locuri necunoscute – în câmpuri, pe malurile Dunării sau chiar sub digurile pe care le-au constris forțat. Fără echipamentul adecvat, identificarea acestor situri arheologice rămâne imposibilă.
Fundația mai are de strâns 125.000 de lei pentru achiziția scannerului. Donatorii vor primi, în semn de recunoștință, diplome și materiale foto din săpăturile efectuate.
Campania subliniază importanța continuării demersului de readucere în memoria publică a celor dispăruți în perioada totalitară.